”Exile Shanghai” este o odisee care spune poveștile de viață a șase evrei germani, austrieci și ruși, care și-au găsit în Shanghai un refugiu în fața persecuției pe care au trăit-o în țările din care au venit - de la sefarzi ai mijlocului de secol XIX, la emigranți ruși care au scăpat de pogromuri și până la europeni care au fugit din calea politicii de exterminare a celui de-al Treilea Reich. Filmul prezintă o comunitate pierdută, plină de contradicții, prinsă între luxoasa viață colonială, deliciile sociale și gastronomice ale Vienei și ale Berlinului, existența unei scene queer alături de mizeria și nefericirea noilor ghetouri, precum și uriașele schimbări ce aveau să vină: războiul, ocupația japoneză, revoluția. Ulrike Ottinger optează mai ales pentru montarea amintirilor acestor oameni împreună cu imagini ale Shanghaiului din prezent, stârnindu-ne astfel imaginația: putem vedea pe ecranul nostru mental lucruri care nu mai sunt acolo. (Vanina Vignal)

Unul dintre cele mai incitante filme realizate de grupul feminist "Les Insoumuses" (termen compus ce s-ar traduce aproximativ prin „Muzele Nesupuse”), "Maso și Miso se dau în bărci" e un eseu ludic, plin de vervă și de un comic amar de o rară frumusețe. Un fel de ready-made cinematografic comentând sarcastic o ediție a emisiunii TV de cultură "Apostrophes”, moderată de celebrul jurnalist Bernard Pivot în anii ’70, a cărei invitată principală fusese Françoise Giroud, secretară de stat în probleme privind femeile, acest film obraznic și ironic taxează fiecare declarație deplasată a celei care ar fi trebuit, prin natura poziției ministeriale ocupate la acel moment, să lupte pentru drepturile femeilor din Franța. Doar că intervențiile lui Giroud sunt, aproape moment după moment, complet nepotrivite cu natura demnității sale publice. În cadrul emisiunii, în contextul declarării anului 1975 drept "anul femeii", Pivot difuzează o serie de declarații misogine ale unor bărbați aflați în poziții de putere, politiciana fiind invitată să le comenteze. Or, Giroud, în încercarea sa de a adopta o poziție moderată și de a nu deranja prea mult o audiență cel mai probabil obișnuită să treacă cu vederea astfel de perorații machiste, găsește tot felul de explicații elucubrante pentru fiecare dintre ele. Așa că Delphine Seyrig, Ioana Wieder, Carole Roussopoulos și Nadja Ringart au un material extrem de ofertant pentru a-și exprima indignarea, dezaprobarea sau dezgustul, oprind și reluând unele din declarațiile lui Giroud, comentându-le din off sau prin inserturi, persifându-le prin cântecele cu înțelesuri multiple. Unei atitudini atât de superficiale și unor poziții atât de bizare precum cele ale lui Giroud nu li se putea răspunde decât în registre similare, menite să îi demaște ipocrizia și incompetența. (de Andrei Rus)

Odată cu alegerea lui Trump la președinția Statelor Unite, termenul de hillbilly a căpătat o vizibilitate deosebită: utilizată pentru a descrie o categorie de populație rurală, precară economic, needucată, conservatoare și intolerantă, care ar fi alcătuit baza electoratului acestuia, noțiunea a funcționat, de fapt, ca un paravan pentru o realitate mult mai complexă și mai inconfortabilă. În această realitate ne scufundă documentarul lui Diane Sara Bouzgarrou și Thomas Jenkoe, mulându-se cu o iscusință remarcabilă după mentalitatea și sensibilitatea acestor năpăstuiți ai visului american - strategie care preîntâmpină privirea condescendentă sau ironică. Vocea călăuzitoare a filmului îi aparține lui Brian Ritchie, un bărbat de vârstă mijlocie din Kentucky care privește cu luciditate și cu un lirism aspru atât înapoi, la generația părinților lui - pionierii extragerii de cărbune la scară industrială, ce au lăsat peisajul desfigurat și solul steril - cât și înainte, la copiii lui, ce se sufocă în ciuda imensității spațiilor unde trăiesc și visează la un alt mod de viață. Scindat între emoție și autocritică, Ritchie se revendică drept ultimul hillbilly, dar țesutul sensibil al filmului îl contrazice: cât timp vor exista aceste întinderi, aceste stânci, aceste păduri, vor exista oameni a căror demnitate va sălășlui în ele. (Liri Alienor Chapelan)