Proiecte OWR
COLECȚIA DE DVD


Anumite filme merită să le ai acasă și să le poți revedea oricând. Din 2012, One World Romania a început să editeze periodic pe DVD câteva din documentarele programate la festival. S-au adunat până acum 15 titluri, filme controversate, nominalizate la Oscar, pe care nu le veţi găsi foarte uşor în altă parte și care, credem noi, merită să stea pe raftul oamenilor de care ne leagă dragostea pentru cinema-ul documentar și credința că un film bun poate schimba o lume. Cinci dintre ele sunt filme românești, pentru că susținerea documentarului autohton face parte din misiunea One World Romania.


Apoi, în 2014, Asociația noastră a demarat un proiect de redescoperire a producției Studioului "Alexandru Sahia". DVD-urile Sahia Vintage oferă, alături de titluri clasice ale documentarului românesc, un număr de producții mai puțin cunoscute ale studioului, capabile să deschidă o perspectivă nouă asupra practicii documentare în România comunistă, precum și asupra realității trăite de cetățeni dincolo de cortina de fier. Cele cinci DVD-uri publicate până acum sunt însoțite de câte o broșură bilingvă consistentă (ro-eng), care le transformă în instrumente prețioase pentru activități educaționale în licee și universități.


Titlurile colecției:


ACTUL DE A UCIDE

AI WEI WEI: FĂRĂ REGRETE

AICI SUNT DRAGONI

ANATOMIA UNEI PLECĂRI

AURUL TOAMNEI

AUTOSTRADA

CHIRURGUL ENGLEZ

DUPĂ REVOLUȚIE

FORTĂREAȚA

PERESTROIKA MEA

ȘCOALA NOASTRĂ

TESTIMONIAL

TOT CEEA CE SCLIPEȘTE

VIDEOCRAȚIE

WAITING FOR AUGUST

SAHIA VINTAGE I: documentar, ideologie, viață

SAHIA VINTAGE II: muncă

SAHIA VINTAGE III: copii

SAHIA VINTAGE IV: comandă politică

SAHIA VINTAGE V: efemere


DVD-urile pot fi cumpărate din locațiile festivalului, din librăriile CĂRTUREȘTI, HUMANITAS, LIBRARIUM și LA DOUĂ BUFNIȚE sau online de pe site-ul EVENTBOOK.



Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com