FILME

De cealaltă parte

From the Other Side

67 filme în 10 secțiuni
Chantal Akerman
Franța, Belgia, Australia, Finlanda
99'


2002
Photo Film

V.O.

Franceză, Engleză, Spaniolă

subtitrări

Română, Engleză

companie producătoare

Titlu Original

Bilete

De l'autre côté

SECȚIUNEA

RETROSPECTIVA CHANTAL AKERMAN

sinopsis

Este o poveste tristă, prin care trec milioane de oameni de pretutindeni, de-alungul a din ce în ce mai multe frontiere. În cazul de față, ne aflăm la granița dintre Statele Unite și Mexic. California a devenit imposibil de atins și unii oameni, suficient de disperați încât să își încerce norocul, au luat calea estului, traversând deșerturi și munți, în speranța că vor găsi „porțile” către neprimitorul stat al Arizonei.
Akerman filmează în Agua Prieta (Sonora, Mexic) și de cealaltă parte a graniței, în Douglas, SUA. Filmează de-alungul frontierei. Filmează deșertul. Cadre largi, lente. Nu ne rămâne decât să ne cufundăm în imagini. Facem cunoștință cu diverși oameni ce fie intenționează să străbată deșertul înspre Statele Unite, fie au încercat deja acest traseu, cu familiile unor emigranți mexicani care și-au pierdut viața astfel, dar și cu șerifi americani și localnici albi paranoici.
Datorită timpului pe care Chantal Akerman ni-l pune la dispoziție, în curând începem să simțim ca și cum noi înșine am trăi călătoria acestor migranți ilegali despre - sau cu - care vorbește. Acest lucru ne permite să medităm îndelung la situația lor, să le înțelegem dorința de un trai mai bun, pe care majoritatea îl cred posibil odată cu sosirea și stabilirea lor în America. Vedem ipocrizia inerentă a politicilor americane de imigrare și încăpățânarea de a nu recunoaște dependența țării de persoanele sosite aici pe căi ilegale. Suntem prinși în mijlocul unei capcane perverse. (de Vanina Vignal)

premii și festivaluri

Vienna International Film Festival 2011 / International Film Festival Rotterdam 2003 / Wisconsin Film Festival 2003 / Terra di Siena Film Festival 2002

AFIȘ

Sponsor principal: Kaufland
Bilete prin: Eventbook
Partener de mobilitate: Autonom
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Festivalul a fost fondat în 2008 de: Centrul Ceh București

Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com