evenimente

Seară PechaKucha. Istoria recentă și istoria reticentă

15 martie, 17:30

Mezanin


Avem nevoie de cunoașterea trecutului pentru a putea înțelege prezentul și a ne pregăti viitorul așa cum ne dorim. Aceasta e tema centrală și miza festivalului de anul acesta. Istoria e unul din subiectele care ne dor cel mai tare, chiar dacă am scăpat de mult de grija Bacalaureatului și de memorat anii în care s-au întâmplat evenimentele de referință. 
Dar poate că tocmai acesta e unul din motivele pentru care ne doare istoria. Am învățat nume și ani, dar nu ne-am întrebat cine a decis că sunt cu adevărat numele și anii cei mai relevanți. Am urmărit cu sufletul la gură războaie purtate de bărbați, dar nu ni s-a spus unde erau, între timp, femeile. Așa am ajuns să credem că nu putem avea influență asupra istoriei decât din anumite poziții. Dar poate că răspunsurile pe care le căutăm azi nu sunt la Ștefan cel Mare sau la Mircea cel Bătrân. Poate răspunsurile sunt la răzeși, la soțiile și copiii lor, la miile de oameni care nu au încăput în numărul limitat de pagini al manualelor de istorie. 

Am invitat 10 oameni cu inițiativă care privesc trecutul cu alți ochi. Vrem să aflăm povești alternative despre cine și cum a influențat realitatea de azi și să învățăm împreună din trecut într-un fel care să ne ajute să ne luăm prezentul în mâini. 

PechaKucha este un format de prezentare în care 20 de slideuri sunt prezentate timp de câte 20 de secunde (în total 6 minute și 40 de secunde).

Intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

Participă: Răzvan Zamfira, Irina Novac, Iris Șerban, Crina Mureșanu, Cristina Andone, Andrei Mihail, Razvan Voinea, Raj-Alexandru Udrea, Doru Mitrana

Bilete prin: Eventbook
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Festivalul a fost fondat în 2008 de: Centrul Ceh București