evenimente
Premiul Juriului Liceenilor: "Strada Deșertului, nr. 143"
Program
30 august
20:15
Manasia
invitați
Raluca Mirea
Sunt Raluca, am 18 ani și am absolvit Colegiul Național ”Matei Basarab” București în timpul pandemiei.  Momentan, sunt prinsă într-o perioadă de experimentare cu tot ce găsesc mai la îndemână. Uneori scriu poezii sau pagini de jurnal, alteori caut cu privirea un cadru bun de fotografiat sau desenez stângaci. Punctul în care am început să percep filmul ca pe un mediu explorabil a fost ediția trecută a festivalului Super, și unul dintre filmele care m-au apropiat cel mai tare de cinema este Eraserhead.
Damian Ouatu
Mă numesc Damian Gerard Ouatu  - Colegiul Național ”Petru Rareș” Piatra-Neamț - și sunt din Piatra Neamț, un oraș mic care m-a forțat să cunosc oameni care m-au forțat să descopăr lucruri de care o să fiu pasionat pentru restul vieții, printre care se numără muzica, poezia și filmul. Mă uit la filme, uneori încerc să le mai și scriu scenarii, iar uneori chiar le regizez, dormitorul meu devenind cinematograful prietenilor. 
Anastasia Piperea
Sunt Sia, am 18 ani și sunt în clasa a 12-a la Complexul Educațonal Laude-Reut. În general mă simt prea neinițiată ca să mă consider o artistă de orice fel, însă este cam singurul lucru pe care îl fac: muzică, fotografie sau scris. Recent mi-am îndreptat atenția și către lumea filmului, care mi-a fost mereu foarte drag, încă de când eram mică și mergeam la orice film prindeam la cinematograf cu tata. Timpul liber mi-l petrec filozofând de una singură despre sensul artelor sau de ce nu ar trebui să aibă vreun sens.
Maria Munteanu
Eu sunt Maria, am 17 ani și trec clasa a 12-a în toamnă. Sunt elevă la Colegiul național ”Ion Luca Caragiale” și nu prea vreau să se termine liceul. La filme mă uit de ceva vreme, dar au început sa mă intereseze serios acum vreo 4 ani, de atunci am crescut cu ele și și ele m-au crescut pe mine. Am avut tatonări și cu fotografia și făcutul de film în sine, însă prefer să rămân în rolul de spectator și de "dătător cu părerea" (este cel mai comod și captivant, ori în fine, asta e părerea mea).
Maria Păun
Sunt Maria și învăț la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Nici mie nu mi-e clar momentul în care cinema-ul m-a făcut să chestionez realitatea asta de imagini și idei din jurul meu, dar ce știu e că de atunci nu m-am oprit din văzut filme. Personal, e important să reușești să ai un dialog cu filmul, văzând că acesta sondează lucruri care ne pot fi personale.
Alexandra Roceanu
Sunt Alex, am 17 ani și sunt elevă în clasa a XI-a la Complexul Educațonal Laude-Reut. În timpul liber, am ambiții de artist vizual (în mod special pictura, fotografia, colajul). De vreun an, am început să explorez lumea cinemaului. Abordez filmul prin prisma formelor artistice cu care sunt mai familiară (cred ca iau ideea de "every frame a painting" poate prea in serios). Nu mă văd drept o adevărată cunoscătoare a filmului, ci o amatoare pasionată. 
Titlu: 143 rue du désert
Regizor: Hassen Ferhani
Durată: 1h 40
Țară: Algeria, Franța, Qatar
Anul: 2019


În mijlocul Saharei prăfoase există o nesperată oază de lumină: magazinul-cafenea al unei femei solitare, care trăiește înconjurată de vastitatea deșertului și de câteva animăluțe de casă. Zilele ei sunt însă departe de a fi goale: trecătorii se opresc zilnic în modestul adăpost de beton, mobilat sumar, pentru a bea o cafea, a mânca o omletă sau pur și simplu de dragul unei conversații plăcute. Spiritul vivace și uneori contradictoriu al femeii e marca farmecului ei, un magnet care atrage atât călători străini, cât și oaspeți de-ai casei, pe care îi tratează prietenește în egală măsură, deși simte minciuna și nu menajează pe nimeni, păstrându-și trează o luciditate critică neîndurătoare. Camera lui Hassen Ferhani nu e nicio clipă intruzivă și se păstrează la o distanță care oferă personajelor un spațiu ideal de conversație și de joacă. De altfel, simțul ludic se dezvăluie uneori surprinzător, în gesturile tandre adresate pisicii sau în momente ca jocul de-a închisoarea cu unul dintre vizitatori, folosind același spațiu minimalist, un perete și o fereastră cu gratii. Malika e un exemplu de feminitate dură ca stânca, dar care nu face rabat de la duioșie. (de Andreea Chiper)

Festivaluri și premii: 

Locarno International Film Festival 2019 - Best Emerging Director 
RIDM Montreal International Documentary Festival 2019 - Special Jury Mention
Torino Film Festival 2019 - Best International Documentary Film



Sponsor principal: Kaufland
Bilete prin: Eventbook
Partener de mobilitate: Autonom
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Festivalul a fost fondat în 2008 de: Centrul Ceh București

Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com