În „La est de război” e captivant spectacolul interacțiunii mai multor foști membri ai Wehrmachtului nazist. În momentul realizării filmului - mijlocul anilor '90 - ei sunt deja seniori, la mai bine de cinci decenii scurse de la finalul conflagrației. Sunt suprinși de Ruth Beckermann în timp ce vizitează o expoziție contemporană despre atrocitățile comise de trupele Wehrmachtului pe frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial. Reacțiile lor sunt divergente: unii își exprimă vocal dezaprobarea față de lumina negativă în care e prezentată intervenția lor și a foștilor camarazi pe front, sau încearcă să relativizeze amploarea crimelor comise apelând la comparații cu cele ale foștilor inamici sovietici, în timp ce alții retrăiesc momente cumplite și revoltătoare pentru ei, niciodată uitate și cu care nu s-au putut împăca. Prezența realizatoarei și a echipei de filmare generează tot felul de momente hilare și/sau ultragiante, atenția fiindu-le permanent îndreptată spre oamenii care vizitează expoziția, nu spre exponatele propriu-zise. Important pentru ei e raportul prezentului la trecut, iar nu trecutul în sine. Din această intenție și dintr-o uluitoare abilitate de a capta reacții genuine, nedisimulate ale protagoniștilor rezultă o capodoperă a comediei umane, ce chestionează o serie de teme universale importante, precum uitarea și memoria trecutului, sau capacitatea și incapacitatea oamenilor de a se confrunta onest cu propriile traume și acțiuni reprobabile, fără a le interpreta în avantaj propriu. (Andrei Rus)