Titlu Original
Maso et Miso vont en bateau
SECȚIUNEA
EXTRAORDINARELE AVENTURI ALE LUI DELPHINE ÎN ȚARA FEMINISMULUI
sinopsis
Unul dintre cele mai incitante filme realizate de grupul feminist "Les Insoumuses" (termen compus ce s-ar traduce aproximativ prin Muzele Nesupuse), "Maso și Miso se dau în bărci" e un eseu ludic, plin de vervă și de un comic amar de o rară frumusețe. Un fel de ready-made cinematografic comentând sarcastic o ediție a emisiunii TV de cultură "Apostrophes, moderată de celebrul jurnalist Bernard Pivot în anii 70, a cărei invitată principală fusese Françoise Giroud, secretară de stat în probleme privind femeile, acest film obraznic și ironic taxează fiecare declarație deplasată a celei care ar fi trebuit, prin natura poziției ministeriale ocupate la acel moment, să lupte pentru drepturile femeilor din Franța. Doar că intervențiile lui Giroud sunt, aproape moment după moment, complet nepotrivite cu natura demnității sale publice. În cadrul emisiunii, în contextul declarării anului 1975 drept "anul femeii", Pivot difuzează o serie de declarații misogine ale unor bărbați aflați în poziții de putere, politiciana fiind invitată să le comenteze. Or, Giroud, în încercarea sa de a adopta o poziție moderată și de a nu deranja prea mult o audiență cel mai probabil obișnuită să treacă cu vederea astfel de perorații machiste, găsește tot felul de explicații elucubrante pentru fiecare dintre ele. Așa că Delphine Seyrig, Ioana Wieder, Carole Roussopoulos și Nadja Ringart au un material extrem de ofertant pentru a-și exprima indignarea, dezaprobarea sau dezgustul, oprind și reluând unele din declarațiile lui Giroud, comentându-le din off sau prin inserturi, persifându-le prin cântecele cu înțelesuri multiple. Unei atitudini atât de superficiale și unor poziții atât de bizare precum cele ale lui Giroud nu li se putea răspunde decât în registre similare, menite să îi demaște ipocrizia și incompetența. (de Andrei Rus)
T R A I L E R: aici
* screenshots : ©Maso et Miso vont en bateau / CaSdB
* Adoptat de: F-SIDES