Iris Zaki, o artistă și cineastă de stânga din Tel Aviv, se hotărăște să petreacă o vară în Tekoa, o localitate din Cisiordania populară în rândul hipsterilor israelieni, unde va încerca să asculte, în cea mai mare parte, opiniile coloniştilor, extrem de îndepărtate de ale ei. Amenajează un mic studio în centru, în dreptul magazinului local, cu o masă așezată frumos, două scaune și trei camere de filmat și se distribuie pe ea însăși într-unul din rolurile principale. Ore și zile în șir continuă să stea așezată la masă și să aștepte ca cineva să-și ia inima-n dinți să discute cu ea. Faptul că e dispusă să acorde atâta timp acestui proiect și să se plaseze la același nivel cu cei pe care și-i dorește ca interlocutori determină din ce în ce mai mulți oameni să ia loc la masa ei. Firește, vor discuta despre politică, despre colonialism și despre ce se întâmplă în Israel. Cel mai important, însă, e faptul că acest dispozitiv creează un spațiu ce permite iscarea unor discuții deschise, libere, personale și complexe, un dialog între niște persoane care, altfel, nu ar discuta niciodată față în față. (Vanina Vignal)