În lumea cinemaului, se spune că filmele se fac din filme, însă Frank Beauvais duce acest principiu în zona cea mai literală cu putință: documentarul lui e o compilație de cadre din alte 400 de filme, o hartă cinefilă care trasează ruta depresiei și a debusolării. Găsindu-se într-un impas existențial după o despărțire, fără loc de muncă și într-o precaritate financiară agravantă, Beauvais se retrage în Alsace, un mic orășel cvasi-izolat de civilizație, înconjurat de natură și îndepărtat de rumoarea și de conflictele din capitală. Recluziunea e aproape totală și mica locuință de țară devine cochilia unde se închide regizorul pentru a plonja într-o viață simplificată, în care rutina zilnică numără pe degete câteva fleacuri cotidiene și, mai presus de orice, multe filme, zi și noapte. Însă din această cinefilie compulsivă nu se poate ieși decât cu dificultate: bărbatul trăiește toate evenimentele sociale – protestele din Paris, atacurile teroriste etc. – ca într-o transă, meditând îngrijorat la ele, dar rămânând pasiv.

Din bucăți de filme, vocea din off țese un jurnal pe nerăsuflate, o cronică a lunilor de izolare, în care se amestecă deopotrivă amintiri, angoase și momente fugitive de frumusețe. (de Andreea Chiper)