Filmul e un ansamblu neconvențional de material colectat de-a lungul mai multor ani, pe mai multe continente. Cei doi regizori, Nicolas Klotz și Elisabeth Perceval, pleacă de la un scenariu bazat pe o nuvelă a lui William Faulkner, despre evadarea unui sclav, pe care construiesc secvențe semi-improvizate în Brazzaville, Barcelona și Paris, unde „evadații” lumii de azi, refugiații, încearcă să-și construiască o viață. E un film despre cei care fug – de istoria care i-a condamnat la sclavie și de prezentul care îi condamna la sărăcie și perpetuă goană după „un pic mai bine” pe care doar într-o țară occidentală, după ce-ți riști viața, îl poți obține. E totodată un demers aproape experimental construit în jurul dansului, ca mijloc de eliberare și uitare de sine, și manifestarea unei curiozități sincere față de oameni și de posibilitățile infinite ale imaginii. Deși una dintre concluzii e binecunoscută: nu există victorie, pentru că ce contează e lupta, înfruntarea / confruntarea, mesajul este unul mobilizator: „Când unii spun criză, noi spunem revoluție”. (Sorana Stănescu)