SECȚIUNI


SECȚIUNEA

Familii contemporane

Familii contemporane


În ziua de azi, unii oameni încă percep familia ca pe un concept foarte tradițional - tată, mamă și copiii lor -, când, de fapt, posibilele configurații familiale sunt la fel de numeroase și felurite ca diferitele tipuri de oameni, trăindu-și viața în moduri cât mai diverse. Dat fiind, deci, că ideea de „familie” este una subiectivă, am hotărât să vă facem cunoștință, prin intermediul filmelor incluse în această secțiune, cu niște familii care, oricât ar fi de aparte, rămân, totuși, familii.

Vom porni într-o călătorie cu o familie destul de „neconvențională” și modernă, compusă dintr-un unchi, un tânăr artist foarte punk de pe scena underground a Ucrainei, și foarte tânăra lui nepoată care îl consideră, acum, tatăl ei. Mama ei, plimbată de la un spital de psihiatrie la altul, a luat decizia de a-și proteja fiica, încredințându-i în totalitate custodia acesteia fratelui ei. Vom vedea cum această fetiță își învață unchiul să-și între în noul rol parental, cum acești anti-eroi ai zilelor noastre devin o familie.

În continuare, vom examina în ce fel realitatea de a fi fost adoptat îți poate influența viața, urmărind-o, pentru început, în Columbia pe însăși autoarea filmului pornită într-o investigație a propriilor origini - pentru a descoperi că mama ei e cea care a crescut-o -, ca apoi să fim martori la povestea unor tripleți din Statele Unite ale Americii care, fiind separați la naștere, au fost dați spre adopție în trei familii americane distincte.

Ultimul film din listă vorbește despre efectele încă extrem de puternice - chiar și după prăbușirea regimului nazist - ale celui de-al Treilea Reich, ale colonizării Letoniei și ale celui de-al Doilea Război Mondial asupra unei familii în care strategiile dezvoltate de către bunicii regizoarei de a evita orice gând și orice analiză au fost transmise, tacit, și generațiilor următoare, cauzându-le maladii și necazuri. Un film despre abuzurile statului, despre frică, despre cum tăcerea se moștenește din generație în generație, până în momentul acestei căutări a cineastei și al formidabilei călătorii în care pornește alături de tatăl ei în acest film.


Bilete prin: Eventbook
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Festivalul a fost fondat în 2008 de: Centrul Ceh București