SECȚIUNI FILME

3
ULRIKE OTTINGER - CINEMA FĂRĂ FRONTIERE
10 filme
ULRIKE OTTINGER - CINEMA FĂRĂ FRONTIERE

DESCRIEREA SECȚIUNII

ULRIKE OTTINGER - CINEMA FĂRĂ FRONTIERE


Născută în Germania, Ulrike Ottinger s-a mutat la vârsta de douăzeci de ani în Paris, unde s-a alăturat scenei artistice franceze a anilor ‘60. Întoarsă în 1969 în Germania de Vest, ia parte la mișcarea underground proaspăt formată. Primele ei filme, realizate în strânsă colaborare cu actrița Tabea Blumenschein, sunt punk, feministe, queer, cu tușe suprarealiste, obraznice. Din această perioadă, selecția festivalului propune primele două lungmetraje ale cineastei, ambele de ficțiune, „Madame X - o dictatoare” (1978) și „Portretul unei bețivane” (1979).


Pe măsură ce a înaintat în carieră, Ottinger a chestionat constant granițele dintre ficțiune și documentar, realizând un prim film documentar de călătorie la mijlocul anilor '80 („China. Artele - oamenii”, din 1985), iar ulterior revenind doar ocazional la filmul de ficțiune - cu actori și scenariu prestabilite -, însă de fiecare dată îmbinând elemente ficționale cu unele pur documentare. Majoritatea filmelor realizate de ea în ultimele patru decenii sunt documentare de călătorie, în care surprinde nu doar oameni și obiceiurile lor specifice din tot felul de colțuri ale lumii, ci, de fiecare dată, încadrează ceea ce filmează în coperți de basm, conferind poveștilor prezentate o aură mitică. Faptul că majoritatea subiectelor sale sunt din locuri în mod tradițional exotizate de culturile vestice - Japonia („Sub zăpadă”, 2011), taigaua siberiană („Taiga”, 1992), teritoriile înghețate ale Alaskăi locuite de urmașii eschimoșilor („Umbra lui Chamisso”, 2016) sau China („China, Artele - oamenii” și „Exil Shanghai”, 1997) - face ca experiența de a viziona aceste filme să semene cu cele din copilărie, când suntem inițiați, prin povești, în tot felul de ritualuri și credințe îndepărtate de ale noastre. 


Adeseori, în călătoriile sale, Ulrike Ottinger are tendința de a filma femei pe care le ascultă, le privește cu tandrețe și le urmărește în timpul activităților lor cotidiene. Din acest punct de vedere, filmografia ei funcționează și ca un album de figuri feminine extrem de complexe și de variate. „Numărătoare inversă” (1990) și „Pasajul de sud-est” (2002), realizate în țări europene foste comuniste, sunt relevante în acest sens. În primul observă societatea germană imediat după căderea comunismului, în lunile anterioare reunificării Vestului cu Estul, în timp ce al doilea este un periplu prin mai multe țări din sud-estul Europei, majoritatea foste comuniste, toate părți ale unor imperii demult apuse, Ucraina, Turcia, Ungaria sau România, cea din urmă surprinsă cu puțin înaintea aderării la Uniunea Europeană - ceea ce constituie, pentru un spectator de aici, o întoarcere fascinantă în timp. Indiferent dacă filmează culturi similare sau radical diferite de cea din care provine, Ottinger le privește cu un ochi proaspăt și le dezvăluie în lumini spectaculoase nu prin ineditul temelor propuse, ci prin profunzimea reflecției asupra lor, suprapunând timpuri, istorii, perspective ce le conferă semnificații nebănuite. 


„Paris Caligrammes” (2020) e și cel mai direct autobiografic documentar al carierei lui Ulrike Ottinger. Rememorând anii de tinerețe, petrecuți în Parisul anilor ’60, înaintea revenirii în Germania și începerii unei cariere cinematografice, acest cel mai recent film al său cuprinde teme deja familiare admiratorilor operei realizatorei, dar propune - din nou - forme și maniere proaspete de a reactiva ramificațiile trecutului.



SPONSOR PRINCIPAL: Kaufland
SUSȚINUT DE: Raiffeisen Bank
PARTENER LOGISTIC: DHL
BILETE PRIN: Eventbook
PARTENER DE MOBILITATE: BlackCab
PARTENER DE MONITORIZARE: mediaTRUST
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE: Centrul Ceh București

Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com