One World Romania #14. A șaptea zi

One World Romania #14. A șaptea zi

17 iunie
Astăzi, două documentare deosebit de inventive la nivelul formei și construcției se adaugă listei selecte de filme care concurează pentru premiul OWR. Tot astăzi, opere ale căror scenariu a fost semnat de Geo Bogza, Nina Cassian și Radu Cosașu vin în întâmpinarea spectatorilor interesați de istoria mai puțin știută a filmului non-ficțional românesc. Nu în ultimul rând, două evenimente speciale vor aborda problematica violenței, fie ea explicită sau implicită, orientată împotriva femeilor.  
Competiția internațională
„Metamorfoza păsărilor - Cinema Elvire Popesco, ora 18.00
Lungmetrajul de debut al Catarinei Vasconcelos e construit ca un caleidoscop emoțional și narativ, îmbinând imagini, texturi, culori, voci, sunete, povești cu o nonșalanță la care cineaști imenși precum Manoel de Oliveira sau Raul Ruiz au ajuns după mulți ani de activitate. E atât de elaborată construcția audio-vizuală a tinerei cineaste încât, chiar după vizionări repetate, pare la fel de proaspătă și de misterioasă ca la prima întâlnire. Documentar-eseu despre pierderea mamei  și, în egală măsură, despre recuperarea timpului pierdut, „Metamorfoza păsărilor” încearcă să recreeze stări și senzații din trecut - de multe ori olfactive sau tactile -, mai curând decât să prezinte un discurs pe o anumită temă. Iar trecutul nu e o entitate stabilă, ci ia tot felul de forme și de consistențe, fiind readus la viață în complexa sa volatilitate din frânturi amestecate de memorie ce se concretizează de multe ori în structuri contradictorii, lipsite de legături evidente. De aici și fascinația înaintea acestui film care își ia privitorii pe sus și transformă doliul într-una dintre cele mai plenare experiențe cinematografie posibile.
„Umbra deșertului” - Cinema Elvire Popesco, ora 20.30
Granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii a fost un subiect politic și mediatic aprins al ultimilor ani. Miile de imigranți provenind din întreaga America Latină și purtați de speranța că dincolo, în țara tuturor posibilităților, vor putea începe o viață nouă, mai bună, se află în prim-planul filmului cineastului mexican Juan Manuel Sepúlveda, fiind arătați în mai multe ipostaze ale traseului lor extrem de periculos și de dificil, care, înainte de a se ciocni de forțele armate bine echipate și bine pregătite de la graniță, au de confruntat un alt inamic, mult mai imprevizibil, deșertul arid și seducător. Documentarul îl prezintă, de altfel, în adevărata sa grandoare, de monstru plin de contradicții, capabil să piardă fără urme corpurile nefericiților care fie cad pradă unor atacuri armate ale unor bande, fie sunt răpuși de sete și de foame, oasele lor ajungând, în cel mai bun caz, obiecte de recuzită în jocurile inocente ale copiilor familiilor stabilite în aceste locuri. Dar îi surprinde și părțile fascinante, precum răsăriturile și apusurile de o frumusețe năucitoare, potrivite întru totul pentru a-l pierde pe rătăcit și a-l atrage în diverse capcane lipsite de căi de întoarcere. Pe scurt, „Umbra deșertului” e una dintre cele mai captivante și mai complexe descrieri ale măreției unui spațiu care unora le-a adus salvarea mult visată, iar multor altora le-a adus sfârșitul, nu înainte însă de a le oferi un spectacol captivant. 
Recomandarea zilei
Pământul este albastru ca o portocală” - Cinemateca Eforie, ora 20.30

Iryna Tsilyk, regizoarea filmului „Pământul e albastru ca o portocală”, rezolvă dificultatea spectacularizării conflictelor concentrându-se asupra intrării la facultatea de film a unei tinere ucrainence - un eveniment major în viața ei și a familiei sale, dar care devine neînsemnat când este replasat în contextul mai larg al existenței lor, anume faptul că trăiesc în Donbasul răscolit de război. Această aparentă contradicție între micro și macro se revelează a fi de fapt o concordanță, cele două sfere contaminându-se reciproc: războiul crește fără îndoială miza examenului de admitere, căci este o modalitate de a părăsi cotidianul incert, punctat de vești alarmante și de atacuri nocturne; iar pasiunea pentru cinema a protagonistei și hotărârea ei, odată admisă la facultate, de a face un film despre situația celor rămași acasă este o ocazie pentru retrăirea, când în tonalitate comică, când cu lacrimi în ochi și în glas, a traumelor cauzate de conflict. Spre deosebire de cineasta debutantă, care reînscenează evenimente care au o legătură directă cu războiul, camera care o observă la rândul ei se oprește asupra detaliilor insolite, nesemnificative, din marginea sau din interstițiile filmării, demonstrând că ceea ce se află în afara cadrului imaginilor de război vorbește de fapt cel mai elocvent despre acesta. 

Evenimentul zilei
Ghidul urban al feminității și masculinității: la plimbare pe străzile din București - Institutul Cultural Maghiar București, ora 20.30
În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Cosima Rughiniș propune participanților o discuție despre lecțiile „văzute, dar neobservate” privind masculinitatea și feminitatea, pornind de la modul în care genul este ilustrat prin panourile și afișele publicitare, dar și prin statui.

Deși omniprezente, acordăm prea puțină atenție reclamelor. Suntem înconjurați de nenumărate materiale publicitare tipărite care ne invită să cumpărăm diferite lucruri, inducându-ne această nevoie prin prezentarea unor scene de viață ideale.

Însă ce descoperim când începem să analizăm aceste reclame? Care sunt mesajele cele mai importante pe care le transmit acestea și cum pot varia acestea în funcție de industrie sau de marca pe care o reprezintă?

Cosima Rughiniș este profesoară la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București și directoare a Școlii Doctorale de Sociologie. Interesele sale de cercetare includ reprezentările de gen, cunoașterea publică și scepticismul față de știință.
Programul complet al zilei
 

CINEMA ELVIRE POPESCO INSTITUTUL FRANCEZ
 

15:00 Provocări în intervenția profesioniștilor în cazuri de violență domestică

18:00 Metamorfoza păsărilor (Competitie)

20:30 Umbra deșertului (Competitie)
 

CINEMATECA EFORIE
 

18:00 Cineclub OWR: Program Radu Cosașu & Nina Cassian & Geo Bogza

20:30 Pământul este albastru ca o portocală
 

INSTITUTUL CULTURAL MAGHIAR BUCUREȘTI
 

20:30 Ghidul urban al feminității și masculinității: la plimbare pe străzile din București


O scurtă recapitulare a zilei de ieri
Ieri a marcat încheierea celei de-a patra ediții a programului Civil Society Pitch, care iși propune să reunească în numele acelorași idei și valori artiști și organizații non-guvernamentale. Pentru prima dată de la începutul ediției de anul acesta de festival, s-au proiectat succesiv, la Cinema Elvire Popesco, două filme aflate în competiția OWR: „Responsabilitate corporativă” și „Rara Avis”. Debutul Ralucăi Durbacă, „Certitudinea probabilităților” a rulat pentru a doua oară în cadrul festivalului, și va face parte din filmele pe care le veți punea și online, în perioada 21-27 iunie.

Găsiți programul complet al festivalului aici.

Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook.


SPONSOR PRINCIPAL: Kaufland
SUSȚINUT DE: Raiffeisen Bank
PARTENER LOGISTIC: DHL
BILETE PRIN: Eventbook
PARTENER DE MOBILITATE: BlackCab
PARTENER DE MONITORIZARE: mediaTRUST
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE: Centrul Ceh București

Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com