ONE WORLD ROMANIA CAUTĂ FILME!
06 septembrie 2022
Vă invităm să ne trimiteți filmele voastre documentare pentru ce de-a 16a ediție a festivalului OWR ce va avea loc între 31 Martie și 9 Aprilie 2023 în București. Perioada de trimitere a filmelor este deschisă până pe 15 Noiembrie 2022.
Dacă documentarul dumneavoastră întâlnește următoarele criterii vă rugăm să îl trimiteți spre evaluare:
Documentarele creative de scurt, mediu sau lungmetraj, realizate după 1 Ianuarie 2021, indiferent de statusul de premieră vor fi luate în considerare pentru una dintre secțiunile festivalului în cinema.
Lucrări video sau instalații video de până la 15 minute vor fi luate în considerare pentru expoziția de arte vizuale conexă festivalului.
Festivalul se concentrează pe filme non-fictive care tratează subiecte precum: drepturile omului, probleme sociale/politice/de mediu/rasiale, LGBTQ+, civism/cetățeni globali, jusției, accesul la liberă exprimare.
Bine de știut: Filmele documentare din Estul Europei și Sudul Global vor fi prioritizate, pentru a încuraja comunicarea dintre diferite culturi și promovarea filmelor din teritorii mai puțin privilegiate. Festivalul invită un reprezentant din partea fiecărui film invitat, pentru care acoperă transportul și cazarea. Ne interesează să avem un dialog autentic cu realizatorii de filme, așa că prezența acestora în cadrul festivalului este importantă pentru noi.
În plus, cea de-a 16a ediție a One World Romania va include și o expoziție video ca eveniment paralel, pentru care vă invităm să ne trimiteți propunerile dumneavoastră de lucrări video și instalații video care se încadrează în profilul festivalului (până în 15 min).
Pentru mai multe informații, ne puteți contacta la festival@oneworld.ro.
Pentru acoperirea costurilor administrative, vom percepe o taxă pentru fiecare film propus:
Documentarele creative de scurt, mediu sau lungmetraj - 20 eur
Lucrări și instalații video - 10 eur
Formular de înscriere:
Click to submit on FilmFreeway
Termen limită: 15 noiembrie 2022
REGULAMENT:
Cea de-a 16-a ediţie a ONE WORLD ROMANIA - Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului va avea loc în București, România, între 31 martie şi 9 aprilie 2023.
Termenul limită pentru înscrieri de filme este 15 Noiembrie 2022.
One World Romania este un festival competitiv - dar care gândește competiția ca pe o formă de dialog și nu ca pe o ierarhie. Festivalul oferă un premiu unui film documentar de debut (primul sau al doilea lungmetraj) ce va fi desemnat de un Juriu al Liceenilor.
Selecția în festival este adevăratul premiu pe care-l oferim și vom face tot posibilul ca cineaștii să resimtă asta pe parcursul prezenței lor la One World Romania. Toate filmele participante în festival primesc lauri de selecție ce pot fi adăugați în genericul filmului.
Festivalul acoperă costurile de transport și cazare pentru o persoană din partea fiecărui film invitat.
PROGRAM & ELIGIBILITATE
La ONE WORLD ROMANIA se pot înscrie documentare ce abordează orice tematică privind drepturile omului, fie ca sunt filme de scurt, mediu sau lungmetraj, precum și lucrări de video art sau instalații video, dedicate tuturor categoriilor de public, inclusiv copiilor și adolescenților. Filmele trebuie să fi fost produse după ianuarie 2021 și să fie subtitrate în limba engleză, iar statutul lor legat de premieră este irelevant.
Filmele trebuie să aibă calităţi cinematografice, implicare social-politică şi o puternică prezenţă a punctului de vedere al realizatorului, atât în formă cât şi în conţinut. Sunt apreciate în mod deosebit acele documentare care vin în întâmpinarea sau surprind temele stringente cu care se confruntă societatea din perspectiva drepturilor omului.
ÎNSCRIEREA LA PRESELECȚIE
Până pe 15 noiembrie 2022 vă invităm să înscrieți propunerile dumneavoastră pentru preselecția ONE WORLD ROMANIA 2023 completând formularul de înscriere online:
Click to submit on FilmFreeway
În formular vor fi solicitate următoarele informații: titlu original; titlu în engleză; website; trailer; screener (link și parolă); țări de producție; an de producție; durată; sinopsis (200-500 de cuvinte); festivaluri și premii; informații tehnice (formatul de filmare și proiecție, limbi originale, subtitrări); numele regizorului/ regizorilor; bio și filmografie; producător și casă de producție (email/website); distribuitor și companie de distribuție (email/ website); imagini din film/ materiale promoționale/ fotografie regizor.
Filmele înscrise trebuie să fi fost produse după 1 ianuarie 2021, fără excepție.
Filmele trebuie trimise împreună cu subtitrări în limba engleză .
Materialele trimise nu vor fi returnate. Copiile filmelor înscrise intră în arhiva Asociației One World Romania, pentru a fi folosite doar în scopuri non-profit (cercetare, programe educaţionale şi de formare).
O parte dintre filmele selectate pentru One World Romania 16 vor putea fi proiectate în cadrul unor evenimente speciale pe parcursul anului (programe educaționale, caravană, reluări etc.), numai cu acordul în prealabil al producătorului/ distribuitorului.
Persoana care înscrie filmul acordă dreptul festivalului ONE WORLD ROMANIA să facă publice materialele trimise pentru preselecţie (informaţiile legate de film, regizor, producător, imagine, rezumatul filmului), în materiale de presă, cataloage, articole, site-uri web etc. Persoana care înscrie filmul este responsabilă pentru acuratețea datelor referitoare la numărul şi numele autorilor filmului, la titlul şi lungimea filmului. Toate datele din formularul de înscriere pot fi folosite şi făcute publice în catalogul festivalului şi pe website.
SELECŢIA
Rezultatul selecţiei va fi comunicat aplicanților până la data de 1.02.2023.
Odată ce un film este selectat și după ce drepturile de proiecție sunt negociate cu deținătorii lor, filmul nu mai poate fi retras din programul Festivalului ONE WORLD ROMANIA. Deasemenea ONE WORLD ROMANIA primește dreptul de a folosi trailere (nu mai lungi de 3 min.) şi materiale publicitare despre autor(i) şi/sau film pentru a promova Festivalul.
PROIECŢII
Pentru fiecare propunere vă rugăm să trimiteți:
Fișier cinema
Subtitrări
Screener
Rezoluție: 1920x1080, progressive
Codec: h264
Format: .mp4 sau .mov
Bitrate: oricât între 15 și 70mbps
Alte formate acceptate: ProRes (1080p sau 4k) sau DCP fără KDM
2. Subtitrări
Fișier .srt cu coduri de timp (timecode)
Alte formate acceptate: .ass, .stl
Vă rugăm să evitați trimiterea de liste de dialog, .docx, .xlsx, .pdf
Ghid pentru subtitrări:
— maximum două rânduri per subtitrare
— maximum 35 caractere per rând
— maximum 21 de caractere pe secundă
Programarea filmelor selectate este la latitudinea organizatorilor Festivalului.
PRINT TRAFFIC
Aplicantul acoperă costurile de transport pentru materiale trimise în vederea înscrierii filmului în festival. Festivalul acoperă cheltuielile legate de transportul copiilor de proiecţie ale filmelor selectate, la adresa completată de aplicant pe formularul de înscriere. În cazul în care filmele vin de la / sunt trimise spre alte festivaluri, plata va fi stabilită de comun acord între cele două festivaluri.
Dacă trimiteţi coletul din ţări ce nu fac parte din UE: Vă sugerăm să completaţi cu 1€ sau 1$ la valoarea conținutului pe factura Pro forma. Este o valoare de vamă şi nu are legătură cu asigurarea. Vă rugăm să scrieţi pe colet “PREVIEW MATERIAL / NO COMMERCIAL VALUE / FOR FESTIVAL USE ONLY”
În caz contrar, se percep taxe vamale pe care Festivalul nu le acoperă, ceea ce înseamnă că expediţia nu ajunge la Biroul Festivalului.
Materialele trebuie trimise prin poştă sau email la următoarele adrese:
ONE WORLD ROMANIA
att: Raluca Hașu, Paula Antonia
Str Austrului, nr. 30, ap. 2, Sector 2, 024073 București, România
Sau pe mail la adresa: festival@oneworld.ro
PARTICIPARE
ONE WORLD ROMANIA insistă ca autorul (autorii) filmelor din program sau un reprezentant al regizorului/producătorului să fie prezent la proiecţia oficială. Transportul și cazarea sunt oferite de către organizatori pentru un reprezentant din partea fiecărui film.
Prin înscrierea filmului dumneavoastră la festivalul ONE WORLD ROMANIA 2023, confirmaţi că aţi citit şi că sunteţi de acord cu Regulamentul Festivalului ONE WORLD ROMANIA. Includerea filmului dumneavoastră în program garantează festivalului drepturile menţionate în prezentul Regulament.
CONTACT
Pentru orice alte detalii sau întrebări legate de înscrierea filmului dumneavoastră în preselecția ONE WORLD ROMANIA, ne puteți contacta pe adresa: festival@oneworld.ro. Vă rugăm să menţionaţi titlul filmului dvs. în subiectul mesajului.