În mijlocul Saharei prăfoase există o nesperată oază de lumină: magazinul-cafenea al unei femei solitare, care trăiește înconjurată de vastitatea deșertului și de câteva animăluțe de casă. Zilele ei sunt însă departe de a fi goale: trecătorii se opresc zilnic în modestul adăpost de beton, mobilat sumar, pentru a bea o cafea, a mânca o omletă sau pur și simplu de dragul unei conversații plăcute. Spiritul vivace și uneori contradictoriu al femeii e marca farmecului ei, un magnet care atrage atât călători străini, cât și oaspeți de-ai casei, pe care îi tratează prietenește în egală măsură, deși simte minciuna și nu menajează pe nimeni, păstrându-și trează o luciditate critică neîndurătoare. Camera lui Hassen Ferhani nu e nicio clipă intruzivă și se păstrează la o distanță care oferă personajelor un spațiu ideal de conversație și de joacă. De altfel, simțul ludic se dezvăluie uneori surprinzător, în gesturile tandre adresate pisicii sau în momente ca jocul de-a închisoarea cu unul dintre vizitatori, folosind același spațiu minimalist, un perete și o fereastră cu gratii. Malika e un exemplu de feminitate dură ca stânca, dar care nu face rabat de la duioșie. (de Andreea Chiper)