Există o doză implicită de violență în a filma un nevăzător, care depășește obișnuitul dezechilibru dintre cel privit și cel care privește; în acest caz, nu i se poate sub nicio formă întoarce obiectivului privirea neclintită. Cineastul Wei Deng pare conștient de acest dezechilibru când urmărește târșâitul bunicului său orb, un prezicător aflat în mod manifest la capătul puterilor, eșuat într-o China de nerecunoscut, unde credințele și tradițiile sunt măturate de cultul îndoielnic al succesului material la care aderă cu patimă inclusiv propriul său fiu, dezvoltator imobiliar de succes. Dar dincolo de decrepitudinea fizică și debusolarea bătrânului, există o incontestabilă soliditate în acesta, spre care gravitează involuntar celelalte personaje prinse în vâltoarea luptei cotidiene. Relația dintre bunic și nepot este varianta pacificată a celei dintre tată și fiu, dintre înțelepciunea unuia și șiretenia celuilalt, dintre stabilitatea ancestralului și maleabilitatea modernului, dar și dintre letargia morții iminente și elanul vieții. În ciuda incapacității lor de a împărți o viziune asupra lumii, atât în sensul metaforic cât și în cel concret, între reprezentanții celor trei generații există un atașament aspru, dezbărat de orice sentimentalism, care se transmite manierei de a filma: crudă, directă, dar care totodată conferă demnitate tuturor locurilor, lucrurilor și oamenilor aflați în cadru. (Liri Alienor Chapelan)