FILME

Umbra deșertului

The Shadow of the Desert

74 filme în 13 secțiuni
Juan Manuel Sepúlveda
Mexic
81'


2020
Photo Film

V.O.

Spaniolă

subtitrări

Română, Engleză


Titlu Original

La sombra del desierto

SECȚIUNEA

COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ

sinopsis

Granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii a fost un subiect politic și mediatic aprins al ultimilor ani, o dată cu încercările tot mai incisive și mai controversate ale fostului președinte american, Donald Trump, de a bloca trecerea ilegală a miilor de imigranți provenind din întreaga America Latină și purtați de speranța că dincolo, în țara tuturor posibilităților, vor putea începe o viață nouă, mai bună. Acești călători se află în prim-planul filmului cineastului mexican Juan Manuel Sepúlveda, fiind arătați în mai multe ipostaze ale traseului lor extrem de periculos și de dificil, care, înainte de a se ciocni de forțele armate bine echipate și bine pregătite de la graniță, au de confruntat un alt inamic, mult mai imprevizibil, deșertul arid și seducător. Documentarul îl prezintă, de altfel, în adevărata sa grandoare, de monstru plin de contradicții, capabil să piardă fără urme corpurile nefericiților care fie cad pradă unor atacuri armate ale unor bande, fie sunt răpuși de sete și de foame, oasele lor ajungând, în cel mai bun caz, obiecte de recuzită în jocurile inocente ale copiilor familiilor stabilite în aceste locuri. Dar îi surprinde și părțile fascinante, precum răsăriturile și apusurile de o frumusețe năucitoare, potrivite întru totul pentru a-l pierde pe rătăcit și a-l atrage în diverse capcane lipsite de căi de întoarcere. Pe scurt, „Umbra deșertului” e una dintre cele mai captivante și mai complexe descrieri ale măreției unui spațiu care unora le-a adus salvarea mult visată, iar multor altora le-a adus sfârșitul, nu înainte însă de a le oferi un spectacol captivant, un crâmpei efemer al vieții lor retezate brusc. (de Andrei Rus)

premii și festivaluri

Cinema du Réel 2020

FICUNAM Festival International de Cine UNAM 2020

AFIȘ

SPONSOR PRINCIPAL: Kaufland
SUSȚINUT DE: Raiffeisen Bank
PARTENER LOGISTIC: DHL
BILETE PRIN: Eventbook
PARTENER DE MOBILITATE: BlackCab
PARTENER DE MONITORIZARE: mediaTRUST
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE: Centrul Ceh București

Some of the icons used in our website are from www.flaticon.com